|
Ieftiniri de sezon la imobiliare
Preturile apartamentelor se reduc pe timpul verii, cand au loc mai putine tranzactii.
Efecte contrare pe real-estate: plecarile in concediu provoaca o scadere de cateva procente, leul greu trage piata in sus.
S-au taiat patru zerouri din coada leului. Preturile de pe toate pietele au "scazut" corespunzator. Practic, miliardele s-au "transformat" in sute de mii.
Operatiunea a starnit interesul celor care au strans banii la banca. Autoritatile au oferit numeroase asigurari, declarand repetat ca nici un posesor de depozite nu va avea de suferit. Totusi, multa lume se gandeste ca in aceste momente, pastrarea banilor la banca inseamna cel putin niste calcule in plus.
Ca sa nu-si mai bata capul cu astfel de probleme, multi prefera sa investeasca. Si care ar fi cele mai convenabile plasamente? Ca de obicei, terenurile, casele, apartamentele.
Tendinta ar putea sa genereze o crestere a cererii pe piata imobiliara, dupa cum apreciaza unii specialisti din domeniu. Ei prevad scumpiri usoare la aceste bunuri (in jur de 5-10%), dar numai pe termen scurt.
Aceasta pentru ca exista si elemente compensatorii la acest trend. Denominarea vine intr-un moment (1 iulie) cand se fac foarte putine tranzactii imobiliare, ca in fiecare sezon estival. Lumea e plecata in vacante, nu prea are chef sa umble dupa acte de vanzare-cumparare, pe "real-estate" e liniste.
|